Eu nu am niciun fel de experiență. Trebuie să știu termeni marinărești?

Nu. Și, sincer, este chiar bine că nu știi nimic.

Cursul de C+D este structurat exact pentru oameni care pornesc de la zero.
Nu plecăm de la ideea că ai mai condus bărci sau că știi deja ce înseamnă
babord, tribord, prova, pupa, acostare, ancorare sau șenal navigabil.

Construim totul pas cu pas, de la fundație.

Este o problemă dacă nu ai experiență?

Nu. Dimpotrivă.

Eu prefer un cursant care vine fără experiență, dar curios și atent,
decât un cursant care vine cu obiceiuri greșite învățate „după ureche”.

Când plecăm de la zero, putem construi curat.

Trebuie să te sperie termenii marinărești?

Nu. La început par mulți, dar foarte repede încep să aibă sens.

După curs, există un „risc” real să îi folosești și pe stradă.
Te trezești la semafor că zici: „o iei la tribord”, în loc de „o iei la dreapta”.

De ce există termeni speciali în marinărie?

Fiecare domeniu are limbajul lui.

Când îți faci casă, vorbești despre șapă, cofrag sau buiandrug.
În IT auzi de server, cloud, API sau deploy.
În business vorbești despre cashflow, marjă, funnel sau conversie.

Nu pentru că oamenii vor să pară deștepți, ci pentru că un limbaj specific
face comunicarea mai rapidă și mai precisă.

La fel este și în marinărie.

  • Dacă spun prova, toată lumea de la bord trebuie să știe imediat
    că vorbim despre partea din față a bărcii.
  • Dacă spun tribord, nu vreau să stăm să negociem care este
    dreapta cui.

Ce este mai important decât limbajul?

Totuși, limbajul nu este cel mai important lucru.

Mai important este să înțelegi:

  • ce faci;
  • de ce faci;
  • ce risc există;
  • cum iei o decizie bună pe apă.

Termenii vin natural, prin folosire. Nu îi înveți ca pe o listă seacă de cuvinte,
ci îi legi de barcă, de manevre și de situații reale.

Pe scurt

Nu, nu trebuie să știi termeni marinărești înainte de curs.
Trebuie doar să vii dispus să înveți.

Restul construim împreună.